administrator

În cursul acestei dimineți primarul municipiului Vulcan – Gheorghe Ile și directorul ADR Vest – Mihai Maxim, au semnat la sediul Primăriei, Contractul de Finanțare pentru investiția Linia verde de Autobuze Electrice – GREEN LINE –Valea Jiului.

Au fost prezenți: Președintele Consiliului Județean Mircea-Flaviu Bobora, primarii saui viceprimarii celor 6 localități din Valea Jiului, echipele de proiectare și reprezentanții mass-media.

Proiectul are o valoare de 95 milioane lei și este rezultatul parteneriatului dintre UAT-urile: Vulcan, Petrila, Petroșani, Aninoasa, Lupeni, Uricani și Consiliul Județean Hunedoara.
Investiția este realizată prin 2 componente care cuprind: achiziționarea a 26 de autobuze electrice, amenajarea unui depou în municipiul Vulcan, construirea/modernizarea a 112 stații de transport public, realizarea a 34 de stații de reîncârcare pentru autobuzele electrice și 2 stații de reîncârcare pentru automobile electrice. Totodată vor fi reabilitați 5 km de drum.

În discursurile oferite celor prezenți la momentul semnării, s-a vorbit despre efectele pozitive multiple pe care acest proiect le va avea în viața comunităților din Valea Jiului.
Implementarea proiectului este pentru un interval de 2 ani de la data semnării contractului.

Close Search Window