
În data de 02.04.2026 s-a semnat contractul de finanțare nr. 389 pentru realizarea proiectului de investiții ,, Modernizare și dotare Școala gimnazială nr. 4’’, cod SMIS 355903.
Proiectul este finanțat prin PROGRAMUL REGIONAL VEST 2021-2027, PRIORITATEA 6: O REGIUNE EDUCATĂ ȘI ATRACTIVĂ
Valoarea investiției este de 17.952.837,96 lei din care valoarea nerambursabilă a investitiției este în valoare de 17.202.473,68 lei.
- Obiectivele proiectului sunt: Creșterea calității actului educațional, respectiv: crearea unui mediu educațional modern, sigur și atractiv pentru elevi, asigurarea unui proces educațional adaptat cerințelor actuale și viitoare ale învățământului școlar, îmbunătățirea condițiilor de predare și învățare prin utilizarea tehnologiilor moderne și a unor dotări adecvate;
- Îmbunătățirea infrastructurii și a siguranței clădirii, respectiv: reabilitarea și extinderea clădirii pentru conformarea la normele de siguranță în construcții și prevenire a incendiilor, creșterea eficienței energetice prin izolarea termică a fațadelor și planșeelor și modernizarea instalațiilor (electrică, sanitară, termică), implementarea unui sistem modern de siguranță la incendiu și adoptarea unor măsuri de protecție sanitară;
- Crearea unui mediu educațional incluziv și accesibil, respectiv: adaptarea infrastructurii pentru elevii cu dizabilități prin instalarea de rampe de acces și amenajarea de grupuri sanitare speciale si furnizarea de echipamente asistive (ex: mobilier adaptat, tehnologii suport), precum si
amenajarea unor spații educaționale și recreative care să susțină integrarea tuturor copiilor, indiferent de nevoi.
- Modernizarea și extinderea dotărilor, respectiv dotarea sălilor de clasă cu materiale didactice moderne, jocuri educaționale interactive; resurse digitale și echipamente IT; amenajarea unei zone exterioare pentru activități recreative; modernizarea sistemelor de încălzire, ventilație și climatizare (HVAC); iluminat interior prin corpuri LED eficiente energetic, reducerea consumului de energie și a impactului asupra mediului prin măsuri de eficiență energetică și sustenabilitate.
Durata de execuție a lucrărilor este de 18 luni.
Prin atingerea acestor obiective, investiția va contribui la dezvoltarea unui sistem de educație școlară de calitate, la creșterea atractivității și accesibilității unității de învățământ și la asigurarea unui mediu sigur și prielnic dezvoltării copiilor.