Referitor la condițiile de aplicare a Programulul privind acordarea de sprijin în vederea achiziționării de aparate pentru încălzirea locuințelor, pentru localitățile din zona montană, denumit generic Rabla pentru sobe, vă comunicăm următoarele:
Conform definiției solicitantului prevăzută în ghidul de finanțare, la art.5 lit. o), este considerat eligibil doar UAT-ul organizat la nivel de comună, inclus în Lista localităților din zona montană, conform Legii nr. 197/2018. Astfel, Municipiul Vulcan nu se încadrează în categoria unităților administrativ-teritoriale eligibile și, prin urmare, nu poate participa în cadrul Programului.
Atașat regăsiți raspunsul de la Administrația Fondului pentru Mediu